miércoles, 30 de octubre de 2013

Caravana Culturii Române - România din Diaspora în Villarrobledo - Albacete (#8)

Cea de-a 8-a ediție a Caravanei culturii române în Spania - România din Diaspora a avut loc duminică 27 octombrie 2013 la ora 17:30 în localitatea Villarrobledo (ALBACETE). Caravana culturii române în Spania - România din Diaspora este un proiect inițiat și coordonat de scriitorul Gelu Vlașin, proiect finanțat de către Ministerul Afacerilor Externe din România prin intermediul DPRRPDepartamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni

La Villarrobledo a fost o adevărată sărbătoare a comunității românești prin prezența deosebit de numeroasă (aproape 100 de persoane) care au dorit neaparat să-și sacrifice o după-amizaă de duminică pentru a participa la evenimentele programate în cadrul Caravanei culturii române în Spania - România din Diaspora: o expoziție de carte intitulată 100 de cărți fundamentale din literatura română; o prezentare a 25 de personalități din cultura română; un recital de poezie realizat de poeții: Marin Dumitrescu, Marius Gârniță și Gelu Vlașin și un concertul de muzică românească susținut de Cristina Maria Vlașin acompaniată la pian de pianistul spaniol David Sanz Reverte. Evenimentul a avut loc într-un spațiu generos cu acustică foarte bună și cu un decor pe măsură: Capilla Nuestra Señora de las Angustias. 

Locația a fost pusă la dispoziție prin grija preotului Dan Constantin Cucul de la Parohia Ortodoxă Villarrobledo care împreună cu soția Adelina au reușit să creeze o atmosferă deosebită pentru desfășurarea în cele mai bune condiții a programului Caravanei culturii române în Spania - România din Diaspora. Un moment deosebit de emoționant a fost atunci când unul dintre invitații din cadrul proiectului (poetul Marin Dumitrescu) a fost întâmpinat cu urarea La mulți ani cântată de aproape 100 de spectatori care au aflat cu bucurie că poetul își sărbătorea chiar în această duminică ziua de naștere. Alt moment a fost acela în care Cristina Vlașin a cântat în premieră absolută o romanță românească din perioada interbelică. 

La fel de emoționant a fost momentul în care preotul Dan Constantin Cucul a înmânat din partea Parohiei Ortodoxe din Villarrobledo 3 icoane pentru coordonatorul acestui proiect (Gelu Vlașin) alături de binecuvântarea rostită pentru ducerea la îndeplinire a proiectului Caravanei culturii române în Spania. După eveniment gazdele au pregătit o degustare cu preparate tradiționale românești în timp ce discuțiile și-au continuat parcursul firesc. Fotograful oficial al caravanei culturale este Oana Robu. Parteneri: Federația Asociațiilor de Români din Spania -  Rețeaua literară, România din Diaspora, Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei şi Portugaliei.




lunes, 28 de octubre de 2013

Caravana Culturii Române - România din Diaspora în Manzanares - Ciudad Real (#7)

Duminică 27 octombrie 2013 la ora 12:00 a avut loc în localitatea Manzanares (CIUDAD REAL) ediția cu nr. 7 a Caravanei culturii române în Spania - România din Diaspora - un proiect finanțat de către Ministerul Afacerilor Externe din România prin intermediul DPRRP - Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni. Inițiatorul și coordonatorul acestui proiect este scriitorul Gelu Vlașin

Cu o sală plină și cu o primire foarte călduroasă din partea publicului au fost prezentate cele 4 secțiuni ale proiectului: 1. Expoziția de carte intitulată 100 de cărți fundamentale din literatura română; 2. Prezentarea a 25 de personalități din cultura română; 3. Recitalul de poezie realizat de poeții: Marin Dumitrescu, Marius Gârniță și Gelu Vlașin; 4. Concertul de muzică susținut de Cristina Maria Vlașin acompaniată la pian de David Sanz

Întreaga asistență a fost încântată de prezentarea întregului eveniment care a fost posibil datorită sprijinului acordat de către Parohia Ortodoxă din Manzanares prin intermediul preotului Gheorghe Cristian Cucul împreună cu soția Ana - mămica grijulie a minunatei Irina în vârstă de 6 luni. Deși poetul Marius Gîrniță a avut parte de câteva peripeții reușind să se rătăcească pe traseul Madrid - Ciudad Real totuși până la urmă a ajuns tocmai la timp ca să susțină recitalul de poezie și să-și prezinte noua carte de poeme apărută de curând la o editură din România. 

După eveniment gazdele au pregătit o degustare cu preparate tradiționale românești din care n-au lipsit sarmalele și salata de vinete. Fotograful oficial al caravanei culturale este Oana Robu. Parteneri: Rețeaua literară, România din Diaspora, Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei şi Portugaliei.







lunes, 14 de octubre de 2013

Caravana Culturii Române - România din Diaspora în Barcelona (#6)

Cu ocazia Zilei Hispanității, sâmbătă 12 octombrie 2013 începând cu ora 19:00, Caravana culturii române (ediția cu numărul 6) a călătorit la Barcelona în parteneriat cu ASOCROM - Asociația Românilor din Catalunya. Evenimentele din cadrul caravanei (ediția a 6-a) au avut loc în sala de festivități a Asociației Românilor din Catalunya, C/ Villarroel 10, Bajos, 08011 Barcelona. 

Invitații speciali ai acestei ediții au fost: Jose Florencio Martinez - scriitor, Virgil Ani - profesor, Petre Cohior - poet, Javier Garcia Bonomi - președinte al Federației  Latinoamericane din Catalunya - FEDELATINA, Marin Dumitrescu - poet. Coordonator și moderator: Gelu Vlașin - scriitor.

Programul a cuprins: 100 de cărți fundamentale din literatura română – expoziție; 25 de personalități marcante din cultura română – prezentare; Poetry performance – recital de poezie ; Interculturalitate & Multiculturalitate - dezbatere.  Atmosfera a fost deosebită iar discuțiile au fost provocatoare. Toată lumea a plecat cu nostalgia autorilor și titlurilor de carte românească și cu regretul că nu pot deocamdată să beneficieze și la Barcelona de o biliotecă românească.

Colaboratorii acestui proiect sunt scriitorii: Nina Vasile, Marius Gîrniță, Marin Dumitrescu, Elisabeta Boțan, Sorin Dinco, Dragoș Cosmin Popa și artiștii: Cristina Maria Vlașin (voce) & David Sanz (pian). Fotograful oficial al caravanei culturale este Oana Robu. Parteneri: Rețeaua literară, România din Diaspora, Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei şi Portugaliei. 

Proiectul România din Diaspora - Caravana Culturii Române în Spania este finanțat de către Ministerul Afacerilor Externe din România prin intermediul concursului de proiecte organizat de DPRRP - Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni 






lunes, 7 de octubre de 2013

Caravana Culturii Române - România din Diaspora în Valdemoro (#5)

În data de 6 octombrie 2013 comunitatea românilor din Spania - mai precis  din Parohia Ortodoxă Română „Sfinții Mărturisitori Visarion, Sofronie și Oprea”  Valdemoro (preot paroh Dorin Cătălin Sas) - a avut parte de un eveniment deosebit:  ediția cu numărul 5 a proiectului „România din diaspora – caravana culturii române în Spania” - un proiect elaborat și coordonat de scriitorul Gelu Vlașin, proiect realizat cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe - Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni (DPRRP). La această ediție au participat peste 100 de persoane care au aplaudat minute în șir evoluțiile artiștilor invitați. 

Proiectul “România din diaspora - caravana culturii române în Spania” este structurat în mai multe secțiuni:  o expoziție de carte românească (100 de cărți fundamentale din literatura română), o prezentare video cu 25 de personalități marcante din cultura română, un recital de muzica și o serie de lectura de poezie în interpretarea unor cunoscuți autori români. Scopul acestui proiect este să contribuie la păstrarea valorilor culturale, la o mai bună cunoaștere a literaturii, limbii și culturii române și la îmbunătățirea imaginii comunității românești din Spania. 

Colaboratorii acestui proiect sunt scriitorii: Nina Vasile, Marius Gîrniță, Marin Dumitrescu, Elisabeta Boțan, Sorin Dinco și artiștii: Cristina Maria Vlașin (voce) & David Sanz (pian). Fotograful oficial al caravanei culturale este Oana Robu. Parteneri:  Rețeaua literară, România din Diaspora, Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei şi Portugaliei. 

Mulțumim Preasfinţitului Timotei Lauran, episcop al Episcopiei Ortodoxe Române din Spania şi Portugalia și pr.Dorin Cătălin Sas de la Parohia Ortodoxă Română „Sfinții Mărturisitori Visarion, Sofronie și Oprea” din Valdemoro pentru sprijinul acordat !